2-14 ani
Documente necesare pentru cartea electronică de identitate a copiilor cu vârsta între 2 și 14 ani.
Documente necesare pentru 2–14 ani
Cartea electronică de identitate este opțională.
- certificatul de naștere al minorului, în original;
- actele de identitate ale ambilor părinți sau ale reprezentantului legal;
- certificatul de căsătorie al părinților ori, după caz, certificatul de divorț însoțit de convenție sau hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, în original;
- dovada achitării contravalorii cărții electronice de identitate.
Prezența la depunerea cererii
Este obligatorie prezența ambilor părinți, a reprezentantului legal, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat copilul prin hotărâre judecătorească definitivă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească sau, după caz, a persoanei desemnate de serviciul social public ori de furnizorul privat acreditat unde se află minorul, respectiv a persoanei căreia i-a fost dat copilul în plasament.
Valabilitate: 4 ani.
Mențiuni: amprentele se preiau numai pentru copiii cu vârsta de peste 12 ani. Cererea nu se semnează de minor. Este obligatorie prezența și preluarea datelor ambilor părinți sau ale reprezentantului legal. CEI se înmânează unuia dintre părinți sau reprezentantului legal.
Taxe: 70 lei și se achită, anterior depunerii cererii, la ghișeele unităților CEC Bank în contul colector al Companiei Naționale „Imprimeria Națională” SA, la stațiile de plată Selfpay sau, în numerar, la stația de plată Selfpay din incinta instituției noastre.